Amintiri în palme [Rurac Dan] (fb2) читать онлайн
[Настройки текста] [Cбросить фильтры]
Rurac Dan Amintiri în palme
Acest volum este un mic copăcel ce a înflorit în adâncurile finite… într-un suflet de copil care din toate puterile cerşeta suprafaţa pământului, sperând că va găsi cândva în ceaţa zilelor cu numele "Nihil" , o ruptură de lumină, plămădită cu nectarul dragostei… Un trunchi de om, închegat ca din granit, o inimă flăcăroasă, iute şi topitoare, un orb nepriceput, o tânără umbră, deja împăcată cu legele morţii, un boţ de lut cu ochi de copil, o frunză primăverească ce-şi topea lumânarea existenţei în răzleţea drumurilor bătrâni, fiind dusă pe aripile vântului în prăpastiile veşnicii căutări…în şuvoiul artificialităţii spirituale. Şi a întuit copilul: chiar dacă nu găseşti aceea ce mult timp cauţi, atunci rămâne doar praful efortului depus, şi acest praf a fost numit "cuvânt". O putere ce se lăfăieşte în prosoapele inimii. Şi-a dat seama copilul că cuvântul, orice cuvânt nu e nimic decât o rană a tăcerii. *** Mi-a rămas… Mi-a rămas o viaţă să trăiesc Mi-a rămas un vis să văd O durere a rămas ce mă frământă… Câte-o dată vreau să zăbovesc Clipa când răsună harpa inimii Niciodată n-aş dori eu să opresc Însuflarea-n cer a liniei Care-a fost pictată cu o pană Muiată în aurul Luceafărului.
*** Din timp în timp… Din viaţă-n – moarte Eu mă închin La miez de noapte Lui Dumnezeu Cu a mele şoapte Pe care el… Le-aude poate Şi le acumulează-n fapte.
*** Pastile…pastile… Şi gânduri ostile.. Dureri cа moşie Pentru măduva ta..
*** zic timp, te rog, mai stai lângă mine Că te simt mereu fugind şi nu e bine Mai vreau să zic câte ceva celor care după atâtea lovituri au rămas în picioare.
*** Să scrii poezii E precum să faci Dulceaţă din trandafiri…
*** Prea târziu la libertate Prea devreme pentru acte Societate.. Bănci şi rate.. Şi familii destrâmate. *** … Şi …alte drumuri ş-încercări Credeam că n-am de ales Ştiam că am doar o şansă… Asta-i tot ce-am înţeles. Puţin refuz ce-l primesc Atunci când decide soarta Se urcă toţi în tren Dar destinaţia e alta…
*** Înainte de viaţă.. Sau poate şi moarte.. Nu contează În ce mărime şi sens Eu îţi spun Aidoma unui frate.. Te iubesc, existenţă, te iubesc… Chiar şi nu-s aşa cifre Şi litere.. Să emane determinaţii corecte Cea mai mare a mea demitere.. A fost de-a sănătăţii aspecte..
*** Plutesc corabii de nori În marea domniei celeste Tresar pe suflet fiori Şi frigul mă mânâncă la coaste…
*** Ascultă, Mary.. Iată mâina mea.. Iată ochii cu focul nestingător. Iată inima ce bate c-o melodie grea.. Iată sufletul meu alinător. Poţi lua… Poţi fura Ce doreşti.. Ce îţi place Doar…în ziua când va ploua.. Eu te rog: Nu te duce!.. Fiindcă stelele n-o să sclipească în geam. Fiindcă vântul va bate în stecla cororată.. Eu te rog: nu te duce.. Asta-i tot ce am.. Un trup, un fantom şi pe umeri o cruce. Eu rămân între patru pereţi Şi mi-i greu. Căci din fiecare sunt abandonat cu urlet Şi s-aşează un necestiv duh pe pleu.. Şi-mi lipeşte ceafa cu burlet… Ascultă, Mary, Eu te rog.. Să nu Pleci.. Doar rămâi în casă pân' dimineaţă.. Eu îţi dau ce doreşti Chiar şi viaţa mea Numai ascunde-mă, te rog, De ceaţă…
*** În faţa acestei nopţi Pline de semne şi stele Mă deschid pentru a câta oară la Calda Indiferenţă a lumii… Am Înţeles că focul se stinge Atunci Când devii fericit… Când nu mai eşti acel individ Care consumă tutun sau tare lichid Din motive phihofizice, Fiind tâmpit. Fiind jâgnit de-o deflagraţie spirituală. Am trecut de mult prin focul care-acum s-a stins, Atât de trist, acum sunt de neatins, E ca şi cum i-ai scoate ochii unui orb, Atât de trist, să te bucuri când vei fi aproape mort… *** Prefer mereu liniştea mea din miezul nopţii. Înnecat de fum ca un drum de ţară şi dulce ca mierea… Zici că numele meu e Alin Durerea. Gândul mi-e pansament de la o vreme Aduc flori la morminte prin cuvinte crizanteme Sunt complicat de simplu, e românesc filmul Aş fi putut să fiu mai mult, dar n-am fost tipul Care să vrea mai mult de la viaţă, Golan batrân cu nopţi nedormite pe faţă…
*** Dragostea, poate…e dăruirea divinităţii, fiindcă doar cu numele tău îmi pot alina durerea.
*** Ne fură timpul hoţii.. Viaţă e doar sărbătoria morţii…
*** Să fii adult e să fii copil cu datorii.
*** Frunze se târăsc, Întristări pe vânt Prin copacii goi. Îmi imaginez… Că umblam prin parc, Astă-vară, noi. Chiuie pe vânt, În geam somnoros, Idealuri noi… _______________________ Noi suntem un râs Mângâiat în cer Pe motiv de ploi…
*** Nopţile lungi cu pastile şi Biblie Nopţile – dungi pe poala celestă Omul devine o figură nevizibilă Când duce viaţa pe fund…
*** Istoria este integrarea a diverselor procese în spectrul liniar pre numele – timp. Iar timpul e ecvivalent unei prizme, edificiate de trei îndemânatici: trecut, prezent şi viitor.
*** Pentru ca totul să se termine Pentru ca să mă simnt mai puţin singur Nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc Cât mai mulţi spectatori Şi să fiu primit de ei Cu strigăte de ură…
*** Singur, sunt sigur că aşa mi-a fost scris. Mi-aş da toata durerea la schimb pentru implinirea unui vis. E trist! Şi tu eşti trist, dacă m-asculţi pe mine. Copile, fă ceva să iţi fie măcar ţie mai bine Şi nu-ţi fă griji, dacă vei pierde tot ce ai adunat o viata, iţi las un loc de veci lânga poeţi morţi dar incă-n viaţă.. Invaţă să nu-ţi păstrezi sufletul in gheaţă Ieşi in faţă Căci la sfârşit e doar un cimitir şi multă ceaţă…
*** Mi-a ajuns să te privesc, ca să simt cât imi eşti de dragă…
*** Un vânt iernatic… Umed şi rece Bătea c-o jalnicie de copil Din satul ameţit de ceaţa Fulgilor rătăcitori.... Din văzduhul cenuşiu Picură atâta singurătate Că pare sufletul împovărat. Şi plămădit de pustietate. Pe aripile îndelungate Aducea zvonuri De gemete înăbuşite Zilelor condamnate… Te opreşti… Lumea pare O stinsă lumânare De-o plumbă culoare…
*** O lumină firavă De primăvară În cerul de ţeavă C-o formă gravă Sau transparentă În sens – inocentă Se topea lent În amurg violet Şi asfinţitul plângea Pe umărul norului Ce fumega Ş-apoi atingea Văzduhul limpeziu ....atât de viu… Ce-mi spune să fiu O rudă, ori fiu Soarelui griu Lanului de grâu Dar eu sunt un om Adus în acest vis În trupul de pom Şi-am fost ucis De apostoli în casă Lângă fereastră Unde valuri de noapte Spumegaseră-n şoapte Că neantul e-un fluviu Ce se scrijela-n piatra Steclelor colorate.
*** Sunt un nimic fără de tine Sunt aceea ce ţi-am spus.. Sunt un nimic fără de tine Adesea îmi ridic ochii sus Spre poala adâncă a cerului… Respir greu… mai des iau pastile.. Din când în când adorm Spre dimineaţă.. Beau multă cafea Să-mi fie noaptea fără somn.. Dar zilele ca nişte lanţuri Prin preajma mea repede zbor. Sunt un nimic… Doar Dumnezeu Mă vede încă viu Chiar dacă am slăbit până la coaste Chiar dacă faţa-mi e palidă Şi ciarcănile-s prezente mereu Sunt un nimic Şi fără de tine-mi este greu… Cât chinul ăsta mă va coaste?.. În ce valută mă voi răsplăti? Fumez mai rar…căci fumul nu ajută Mai rar visez ceva interesant Mai rar îţi văd ochii prin străzi străine Mai rar eu mă gândesc la tine… Mai rar… Scriu poezii numai atunci Când ştiu că tot mai bine o duci Şi-mi este milă de tine…
*** Vă las acum. În azi. Și-n mâne. Un sentiment Ce printre veac Va fi numit În amintire Amor, Sau Dragoste, Sau poate și Iubire. O mare parte de mine. O carte Cu mâzgălituri în file.
*** Se întoarce iarna Iarna se întoatrce… se întoarce iarna Cu stropi-degete răzbate în geamul tău… Plopi răsuciţi – fluturaşi de moarte Cad pe sânul Terei sfioase Golul uliţelor stoarce Şi transpiră ochiul meu… Văd oameni obosiţi Şi oboseala aia Cum cu silinţă ne zărită infectează preajma sa Omul pleacă în casă La acel micuţ prototip de soare Şi-şi încălzeşte inima răcită. Şi iarăşi ploaie… şi iarăşi ninge Iarna aduce numai tusă şi febră Ea ca şi omul ştie să plângă Numai că lacrimile ei conţin specifică algebră… Un mod stupid de-mbrăţişări Între natură şi pământ Zăresc din dimineţe până-n sări Prin pătrăţelul de frig obosit. Şi tot trecând pe lângă blocuri Şi tot privind fereastra ta Iarna se-ntoarce în veche locuri Iarna se zbate-n casa ta. .
*** Şi parcă văd cum sufletul răsuflă Şi parcă simt cum bate inima Aşa trăiesc, ducând o viaţă sumbră Cu răzgândiri, cu tinereţea-n iad… Şi tot adun puteri la încăpere Şi tot mă rog să-i ţin la adăpost Multe dureri ascund sub a mea piele, Gândindu-mă cum este şi cum a fost. Trăiesc sau vieţuiesc – nici nu mai ştiu eu Şi cât mi-a mai rămas – e scris pe frunte Noi toţi încet plecăm pe acel munte Unde doar crizanteme cresc…
*** "Nimic nu e veşnic" ne constatează timpul cu glasul apăsat. Eternitatea este fragmentul divinităţii. Ea e egală c-o ipostază pretutindeni nedeclinată, neafirmativă, persistentă, poate chiar şi într-un anumit mod monotonă. Omul pe tot parcursul secolelor a fost un punctaj, un mic strop, pictat de mâina forţelor Atotputernicului, o minusculă picătură, care tindea spre fluviul necontenit, încercând să se încadreze în apele lui prin bibliografia cât trupească atât şi inmaterială. Spaţiul nemuritor este declinare materiei sfinte, dar cum se cunoaşte, universul uman n-are nicio măsură metafizică care l-ar putea ajutà să facă măcar un pas, din acei 10, pentru a trece în hotarele veşniciei. Poate doar limpezia rurală, sau fatală reprezintă acel proces al devamării şi aclimatizării în suprafaţa sub sigmă "rai". Din toate suspectele date şi se naşte dualitatea existenţei: o luptă de-a lungului pentru veşnicie.
*** Cine sunt eu ?.. Să stai tăcut, ascultând vibraţia vorbelor zeeşti Dânduşi seama că ai fost făcut De ceva divin Şi că mai eşti Poate…e ceva metafizic În semnificaţia cuvântului "creşti" Oare, e-o cerinţă din zisul fizic Să atingi cu orbeţea ochilor parfumate c-o minimalizată infuzie de apă spirituală O stea trecătoare, situată pe-o poală Atât de fragedă, atât de reală… Oare… eu sunt acel boţ de om Ce nicioadată n-a gustat dulceaţa unui somn Unei clipe negândite? Oare eu sunt acea ruptură din copacul cu numele "singurătate?" Oare, sunt precipitatul zilelor trecute şi uitate? Cine sunt eu? Dar ce reprezinţi tu?… Nu ştiu…poate.. E doar lipsa somnului Şi cugetelor proaste… În mediul încunjător Neascultător Schimbător Lipsit de minte… Iată.. se naşte dimineaţa în geamul meu Şi mă cuprinde…
*** Cine eu sunt fără tine?… Umbră pe pământ… Ce e dragostea în tine? Soarele cel sfânt…
*** In capul meu Trăieste chipul tău În inimă – culoarea ochilor Sunt trist....şi mă gândesc mereu C-ai fost neîndeplinită a mea operă…
*** Dragostea nu e o ceaţă care dispare odată cu apariţia primei raze ale astrului ceresc… E mai mult decât putem vedea și mai puţin decât ne putem închipui. Nu e ceva divin și nici ceva demonic. E o mare parte a omului. Și cât încă mai există universul uman atât și poate zări lumina vieţii acest sentiment ultrasonic. El nu trăiește în azi, ieri sau poate mâine ci se tăinuie în prosoapele calde ale sufletului tău. El nu îţi împune hotare, nu-ţi spune ce și cum trebuie să alimentezi. N-are nicio funcție fizică. Amorul doar te roagă să-l păstrezi aidoma unei taine sacre și să n-o împarţi cu acei care niciodată nu și-au ars aripile în flacăra urbanizării spirituale adevărate. Iubirea este unicul copil care te previne :" Am să vin fără știre…" Ea este un fizionomist valoros. Numai ea te poate însufla în cerul senin și în acelaș timp, are o forţă neînsecată de-a te arunca în prăpastiile beznei… Alegerea e după tine....
*** Eu mă uitam cum viaţa ta trecea Şi timpul îşi lăsa pe faţă riduri. Amurgul cum incet venea La căpătâi cu rânduri-rânduri De galbenă lumină Dulce… Ce te va duce Cândva la culme Spre terasamentul Incurabilor.
*** Cu glasul apăsat, cu coardele vocale Am adunat mii ţipete în casă S-auzi, iubito, cum inima sfioasă Împetuos se zbate când mă doare…
* * * Eu m-am trezit în plina goliciune a cuvintelor Pe care tu mi-ai spus… Clepsidra storcea veşmântul zilelor Ce am trecut..
* * * Tu m-ai rugat să tac, Dar eu nu pot, Deoarece tăcerea este disperare..
*** E ora trei…şi mă gândesc că ar fi bine să dorm Dar mie deloc nu mi-e somn Dorinţa de a pleca în tărâmul lui Morfeu Călăuzeşte ca un spirit de om Inima mea insomnioasă…
* * * Când vântul plânge Bătând cu un toiag În stecla ferestrei colorate Eu mă trezesc, plutind în rece lac Al zilelor uitate…
* * * Ecoul nopţii evoca Durerea inimii tăcute Stam singur lângă geam Și mă uitam Cum trece vremea iute…
*** Tot ce-i mai cald, mai strălucitor.... În urnă. Capilarii se rupteau ca mătasa… Eu atunci foarte mult îmi doream ca tu să mori Și ca nimeni să nu vină la înmormântarea ta. Toamna incendiilor sub picioare și mocrilă.. Mult noroi în ceafă și gânduri .. Mâinile reci și o mulțime de cafea la dig. Am plâns mult timp la telefon pentru tine… Și-mi pare rău că aceste lacrimi au fost dedicate ţie… Auzi?… Povestește altora despre fabulele de prietenie. Mi-am dat seama: Nu mă cunoști deloc. În umăr o pălitură. Odată… Strângere de mână Odată.. …Trezește-te!.. Deja trebuie să schimbi ceva. Într-adevăr! În scris. Și verbal. Povestește la mii de pereţii cât de rău te simți. Ei vor crede. Ei te simpatizează. Numai pe mine deja Prea mult m-a durut.. Și este prea târziu Și-mi e prea dureros pentru a mai spune ceva ţie… Știi.... Nu… Nici într-o măsură nu conştientizezi Cum Capilarele dinăuntru erau sfâșiate ca mătasa.. Tot Ce-i mai cald, mai strălucitor… Am aruncat În urnă.... Nimeni nu a venit la înmormântarea ta. Pentru că ai murit. Pur și simplu înăuntrul meu. Tu Ai Murit…
* * * Universul îmi dăruie nopţi fără somn, Speranţi fără aripi, poezii fără text, Prea multe dureri pentru cap, Cuvânt sec, O clipă minusculă pentru să dorm. Universul mă face pustiu la cuvinte Din zori până-n seară mă clatină-n gând Morsoc goliciunea cu aspra mea minte Catânduşi norocul cel blând.. De-aş fi putut… De-aş fi putut uita eu viaţa mea trecută De-aş fi trăi-o ca un copac N-aş fi afectat de-o maladie acută M-aş impodobi cu întuneric întregul veac.. Aveam o stea strălucitoare' n suflet ce veşnica lumină-mi emăna..
*** Din depărtări cu haos nevăzut Din inchisori cu frig iernatic Treceai cu faţa îngerului căzut Mergeai cu pasul antipatic. Stricai sistemele pasive Urcai în capul tulburat Ştergeai cuvinte agresive Şi emănai îmbat…
*** Uită....! Uită pe-acei De cine-ai fost uitat Lasă-i pe-acei De cine-ai fost lăsat. Închide-te de-acei Cine de tine s-a închis "Omoară-i" pe-acei De cine-ai fost ucis. Fii solitar Ca praful de pe cărţi Nu sta pe loc Răsfrânge-te în părţi! Fii toxic ca iadul invidioşilor Şi bun… Ca inima moşilor… Iubeşte aşa Cum nimeni n-a iubit Gândeşte aşa… Cum nimeni n-a gândit Fii om… Şi-atât… Greutăţile sunt un proces verbal… În spaţiul al tău rural… Fii singur....
*** Copilăria deveniseră o podoabă greu negociabilă. Sufletul este aspiraţia vizualităţii remarcabile. Tu – devii o nălucire fără de preţ Omul – e o simplă călătorie atomilor dispreți…
* * * Topeşte-mi gheaţa inimii, iubito Păzeşte-mi sufletul înflăcărat.. Iartă-mi răceala spiritului, iubito Fii, ca Soarele…cald şi curat..
* * * Aştept să vii în noaptea fără somn La căpătâi… Să-mi spui cât de mult ţi-a fost dor De mâinele şi ochii Obosiţi…
*** Vei fi uitat… Vei fi uitat ca şi acele zile Când greutatea din ochi Îţi alunga Fantomul sclav de fericire Şi cenuşie nălucire-ţi adăuga Pe faţa spectrală… Vei fi cândva atât de singuratic Că nimeni nu-ţi va auzi chemarea Nici cărţile poetului antic Nici oceanul cu adâncimea lui cea mare… Tu vei iubi Dar nu vei fi iubit De cei Pe care cel mai mult iubesţi…
* * * Toamna caută iar chipul său în sumbre priviri Amestecând cu buzele de sânge plumbi năluciri Ce sclipeau ca scânteele apusului fulgerător Prin prisma întunericului copleşitor.
*** Târzie toamnă…Amorţesc copacii Dezgust total s-aşează pe pământ Urme de soare – falsă aparenţă… Ce este ştersă cu lacrima de vânt… Figuri străine cu privirea veştedă Şi ochi cu licăriri fără de viaţă O lungă anarhie friguroasă… Cu cuget molipsitor…
* * * Mă trezesc şi soarele-i negru Ca cearсănele sub ai tăi ochi Chiar şi sufletul este ponegru Când mă scol, auzind slova şi Zărind ale tale unghi Pe poala cerului îngândurat....
* * * Fum de tutun În camera pustie Un singur glas O singură iubire Eu nu te las Tu ești a mea murire Un pas ș-un pas Spre tine, Doar spre tine…
*** Prea târziu la libertate Prea devreme pentru acte Societate.. Bănci şi rate.. Şi familii destrâmate.
*** eu stau pe loc dar mintea mea fuge departe, fuge să scape obraji de lacrimi uscate nu plânge, nepoate, zâmbeste, trec toate… Şi viaţa asta e ca un lift blocat uneori În întuneric nu mai văd culori gânduri mă frământă ca pe cozonaci strigate de luptă pentru fraţii daci…
*** Şi zic timp, te rog, mai stai lângă mine Că te simt mereu fugind şi nu e bine Mai vreau să zic câte ceva celor care după atâtea lovituri au rămas în picioare. *** Mă tem că e sfârșitul, că totul pare clar Câteva regrete, preferam să nu le am Îmi amintesc când n-aveam griji sau fapte Aveam doar griş cu lapte…
*** Sunt fericit…pentru simplu fapt că mai prind un răsărit sub acelaş cer albastru nemărginit. De ceva timp recunăscător pentru tot ce mai am de trăit… Şi fie foame sau frig, Îmi las amprenta asupra lumii prin ce simt. Fac asta de când eram copil mic. Acum sunt un copil mai mare. Ştiu că dorinţele s-ar împlini Prin pasiune şi răbdare. Ce am sădit de mult - Culeg acum – şi asta-i liniştea mea. Nici nu credeam c-o să apuc să simt asta cândva. Mulţumesc, mare spirit, Pentru că sufletul meu e sărbătoare. Cade prima ninsoare Şi toate cele ce sunt - Sunt ale tale. Mulţumesc marelui spirit Pentru viziuni şi pentru îndrumare. Sunetul tobei trezeşte, Duhul dansează cu mâinile-n aier Şi cântă: Unii plâng, unii râd, Unii cad pe pământ. Cântă… Presiunea de tunete Prinsă în spirale de vânt, Cântă…şi hora se-nvârte, Pieilii roşii să cânte, Cântă.. în fum şi culori, Oameni pierduţi printre umbre… Ca o luntre de mestreacăn A pluti mereu pe apă. Sunt caseta cu poveşti Şi o ascultam odată. Azi nepoţii se mai ĵoacă, Bucuroşi – prima zăpadă Şi le scriu aceste versuri, Sper, cândva o să le placă. Fie viaţa luminată, Chiar de calea întortocheată, Fie vatra încălzită Cu miros de ţuică fiartă, Fie haina mea purtată, Fie casa fermecată, Fie traiul lor mai dulce Cu aromă de pară coaptă, Fie piesa mea cântată Peste vremuri înc-odată, Fie strofa recitată, Fie vocea tremurată, Fie scrisă pe hârtie, Fie pusă într-o ramă, Fie scrijelită-n scară Şi pictată peste şcoală....
*** Lovit ca de pinteni, merg înainte Chiar şi când tot ce am e o supă de linte Lovit ca de flinte că viaţa trimite Mai des la război, mai rar la plăcinte. Cuvinte lipsite nasc dorul lor, Destinul e drumul amăgitor Şi fiecare om e un călător, Ce lasă nişte semne şi e trecător.
*** Şi …alte drumuri ş-încercări Credeam că n-am de ales Ştiam că am doar o şansă… Asta-i tot ce-am înţeles. Puţin refuz ce-l primesc Atunci când decide soarta Se urcă toţi în tren Dar destinaţia e alta…
*** Viaţa e cruntă, acum probabil e căruntă Sper că e bine şi o sărut dacă m-ascultă Şi ştii, fine, cât încă o să mai scriu Asta e pentru toţi pe care i-am înţeles mai târziu…
*** Viaţă sau politică? Politică şi viaţă.... Omul e-o peliculă, Un boţ de lut pe gheaţă. Omul ştie legile Politica – le scrie Traiul e-o culegere De rele şi de bine. Omul duce zilele În spectre liniale Politica – în filele Cu fibrele bănare. Omul doar prin muncă Îşi câştigă de mâncare Politica – prin vorbe Şi scheme minţitoare. Aşa trăim… în veşnică Proiecţie de "soare" Pe scena de petrecere Politicii statale.
*** N-am dormit bine azi-noapte, mă gândeam că nu se mai poate, Oamenii n-o să mai suporte o viaţă în rate. E greu, frate… Luăm banii pe-o lună, se duc într-o săptămână. Ce poate să ne rămână de halit când nici mâncarea nu e bună? Stau ca într-un buncăr – şi nu din plăcere. Al Treilea Război Mondial e dus în tăcere. E biologic, viaţa-i durere umană ca mare durere pentru o mamă când pentru copii prafurile devin hrană. Ne omoară treptat, după trepte sociale, Globalizare – omul de rând habar n-are de ce se întâmplă… ce se întâmplă? Are alte griji pe tâmplă, Când mor cei dragi şi alţii nici măcar n-au timp să-i mai plângă.
*** Planeta fierbe… Instinctul de conservare ne transformă în conserve Şi devenim propriile noastre jertfe. Berbeci naivi urcă singuri pe altarul de sacrificiu Şi bătrânii dau ultimii bani la vreun oficiu poştal pe facturi Nepoţii fug de datorii, moştenim credite semnate cu sângele inimii. S-aprind făclii… în întuneric mi-e chemarea, Când se schimbă timpul… se schimbă noaptea… se schimbă starea… Şi tot cu speranţa de ieri Noi ne vindem zilele Pentru proaste idei… Cu capul sus, Cu ochii-njos Ne transformăm În psihoze reale Cu spirit amărăcios…
*** Auzi, iubito, cum în geam Se bate-un val de primăvară Şi-n întuneric atingeam Lumina lui firavă.. Prin miez de noapte Şi prin străzi Se-mbibă-n în stecle colorate Şi schimbă chipul la ogrăzi Şi suflă vântul cald în spate. Se schimbă timpul lângă noi Şi se coboară un tavan De obosite negre nori Cu mersul unui om bolnav. Şi viaţa trece înainte Păşim pe drumul de părinţi Şi când o să ne-aducem aminte Vom deveni deja bătrâni… Dar viaţa merge înainte Şi roata morii se-nvârteşte Şi cine a trecut prin multe – simte Cum cifra timpul păcăleşte…
*** Bătrâneţe – haine grele Tinerețe – mâini în cer Eu mă uit cu o tristeţe La etatea, dusă-n cerc.. Cu pastile şi cu Biblie Cu dorinţa de a trăi Ei aprind făcliile În colţ ponosit. Ard lumini ca zilele, Riduri reflectând Şi s-adun fosilele, Capul tulburând… Tot cu dor, cu jale Se gândesc la "ieri" Ca şi cum o floare La căldură-n ierni… Tinereţea iartă Eşec după eşec Ea prea des se-mpacă Cu vinul roşu sec. Tinereţea poate Bătrâneţea ştie Ce şi cum să facă Ca să fie bine. Bătrâneţea este parodia vieţii Tinereţea trece Existenţa în destin....
*** Voi nu vedeţi ce faceţi din oameni când oamenii stau mult in foame… Ţări întregi cu sclavi in loc de regi, aşteaptând mii de ani o schimbare.. voi nu vorbiţi decât despre ce citiţi mă tot întreb cine-a scris ce simtiţi setaţi să nu ştiţi de unde veniţi dar poate v-amintesc, poate reusiţi…
*** Să-ţi spun cum curge sângele de Soare Prin venele văzduhului din cer? Cum viaţa ta devine închisoare Şi tu duci slujba de lăncer… Cum îţi ascunzi în valuri de ruşine Povara suferinţei omeneşti Cum te gândeşti cum ai obţine Cu uşurinţă cifrele băneşti… Moneda îţi provoacă lacomia Dar traiul îţi devine mai lejer Tot ea e cea ce strică omenia Şi-aduce răul viager. Îţi vinzi prea scumpă libertate Înoţi în lacul neplăcut Şi când te uiţi – o jumătate Din viaţa scurtă a trecut… Şi care-i cea mai mare bogaţie? Şi cum arată dimineaţa ta Pe care-o vezi prin stecla cenuşie - Aşa ceva visai cândva? Şi-n zbuciumul aceast nemilostiv Sentimentul e topit în lavă Când cel mai aşteptat copil Uită de tată şi de mamă…
*** Când inima începe să doară Pentru nu ştiu a câta oară Versul îmi este o mană Care-o pun mai târziu pe rană.
*** Suntem morţi vii, uitaţi printre rânduri Generaţie pierdută-n funebre tărâmuri Suntem doar cifre, de-nlocuit cu alte cifre Şi ghem de aţă măsurat numai în rife.
*** Ascultă cum pleacă Prin chin şi tăcere O viaţă întreagă Purtată-n plăcere… Ascultă cum plouă Cum strada oftează S-ascunde în rouă O faţă frumoasă… Ascultă cum codrul Sălbatec vuieşte Şi picură doina Şi jalnic porneşte. Ascultă cum vaiet De noapte murdară Răsună-n coclauri C-o notă neclară… Ascultă, fine, Să nu-ţi fie teamă Ascultă cum greu, din adâncuri Pământul la dânsul ne cheamă…
*** Parcă nimic nu mai doare Iată şi fericirea mea ieşită-n cale Zâmbeşte…
*** Am avut mai mulţi spini în viaţă decât flori pe câmp Şi împotriva firii sunt melul care sare pe lup Motivul "a gândi" evocă starea "mă descurc" Şi cel mai lung ecou devine cel mai scurt. Ca şi piatra cea mică sparge valul cât mare Eu îmi caut poteca care duce spre Soare Tot repet că sânge cu sânge nu se spală Dacă nu-nţeleg asta atunci am dat-o-n bară. Pretutindeni pun preţ pe puteri spirituale Că n-o să pot face prea multe cu bunuri materiale Învăţ din orice povaţă şi fac paşii în faţă Că şcoala vieţii n-are decât o singură vacanţă.
*** Poetul este ultima persoană care se bucură de faptul că poeziile sale sunt mutate în muzică. Deoarece el însuși este preocupat în primul rând de conținut, iar conținutul, de regulă, nu este complet asimilat de cititor și nu imediat. Chiar și atunci când poezia este tipărită pe hârtie, nu există nicio garanție că cititorul înțelege conținutul. Când și versul se suprapune muzicii, atunci, din punctul de vedere al poetului, apare o eclipsă suplimentară. Deci, pe de o parte, dacă ești mai slab, atunci ești flatat că compozitorul a scris muzică în poeziile tale. Dar dacă eşti cu adevărat îngrijorat de reacția publicului la textul tău – și aici începe lucrarea ta și la ce se rezumă în cele din urmă – atunci nu este absolut nimic de sărbătorit. Chiar dacă ai afaceri cu cel mai bun compozitor din lume. Muzica, în general, aduce poezia într-o cu totul altă dimensiune…
*** Parcă ieri eram un puşti de la liceu Parcă ieri mă gândeam că viaţa e un mister Parcă ieri copilăria cânta la vioară Parcă ieri n-aveam pe suflet nici o rană… Parcă ieri căutam tăcere printe văi Parcă ieri mă pierdeam în florile de tei Părcă ieri spuneam pentru prima dată "mamă" Parcă ieri îmi ardeam inima în flamă. Parcă ieri înotam în apele de noapte Parcă ieri mă rugam la Dumnezeu în şoapte Parcă ieri am citit întâia a mea carte Parcă ieri nu vorbeam cu sine despre moarte.
*** O femeie știe să iubească până la un asemenea grad de nebunie, încât rupe toate limitele înțelegerii … De la o astfel de iubire, uneori, devine înfricoșătoare, mai ales atunci când tot ceea ce este topeşte în această dragoste …
*** De primăvară note Sau de toamnă Prin uliţele sparte eu mă plimb De dimineaţă vântul bate-n spate Spre sеară e mai linişte şi blând. Văzduhul răsfoieşte libertatea În geam se manifestă un pustiu Am auzit că pe lângă o cetate O fată a murit noaptea târziu. Şi nu-i mai mare-n lume jalnicie Decât să vezi inscriptul funerar Şi groapă plină de nimicnicie Şi trupul dus spre ultimul pătrar…
Citate
Viaţa este o apă de râu în care nu poţi întra de două ori. A fi poet înseannă a da viaţă cuvintelor, A fi iubitor înseamnă să storci veninul altora… Buzele tratează boala despărţirii prea ușor.. Îmi este rău… Chiar.. Îmi este rău Fără De. Tine… Ce zi e astăzi – nu mai ştiu Dar mi-am dat seama că-i ziua fără tine. Dragostea este unicul copil ce spune: " Am să vin fără ştire"… Dragostea este un sentiment altruist. O stradă cu deplasare în sens unic.. Suntem împăcaţi cu legele vieţii Suntem născuţi în dogmele morţii. Hotarele pe care ne le închipuim sunt ca şi existenţa – o iluzie. Fii înţelept ca tăcerea… Eşti deştept, poate prea deştept ca să fii fericit… Toate închisorile ce sunt pe pământ se înalţă în locuri pustii. Trecutul este o amnezie compusă din litere moarte. Nu-i mai mare pedeapsă pentru om, decât să nu-şi găsească împăcarea singur cu dânsul. Vorbind cu alter ego, vorbim cu Dumnezeu… Doamne, câtă durere poate suporta un om .... o inimă.....un suflet singuratic… Imaginea ta ce demult o păstrez De atâta privire aproape s-a şters… Tu eşti subînţelegerea mea neglăsuită.... Un suflet afumat O viaţă vânturoasă Atât sunt eu – uitat. De-o fată frumoasă.. Toamna e timpul când ochii se odihnesc, Dar sufletul cântă… Succesul este steaua sclipitoare a universului uman. Şi dacă ploaia s-ar opri Stele ar răsări.. Dar eu n-am nevoie de ele Am nevoie de tine. Eşti visul de care mă ţin, eşti visul care mă ţine.. Vom deveni ceva frumos şi oamenii ne vor cânta.. Un înger căzut rezistă și pe pământ… Fiecare suflet îşi are analele sale, pictate în culoarea ochilor… Tu eşti minunea cu ochii mari…şi mâinile rece.. Sute de case, un furnicar de oameni, dar tu eşti singur, singur, singur… O jună cu ochii de vară Cu mâinele de iarnă cu sufletul primăveresc.. În lumea celor drepţi tu vei fi cea mai dreaptă. În tot cosmosul meu tu eşti un fel de Dumnezeu. Pustie e lumea… Pustiu este timpul Când eu toată luna nu ţi-am atins vârful Buzelor dulci… Când vine toamna eu mereu rămân singur… Creşteam o floare în sufletul meu Pre numele "iubirea" Dar ea a fost distrusă de rău Distrusă fost-a şi a mea fire… Nu frică, nu teamă – milă de tine mi-i.. Fiinţa din prezent poate fi doborâtă de umbra din trecut ce se reîntoarce… Linguşirea este o morală prostituată. Singurătatea este unicul postscriptum, lăsat pe toate sufletele omeneşti. … o dorință mereu arzând, te omoară încet dacă nu e împlinită… Numai cifrele trăiesc pâna la noi şi după noi. Mama este primul cer, Mama este ultima privire… Tu nu eşti umbră… Eşti soare. Oare… ce-i fericirea adevărata? Să-l faci şi să-l vezi pe alt fericit… Când am încetat de a mai fi copil, am murit. Singurătatea este împodobită cu motivele neantului. Mama reprezintă fluviul vieţii veşnice. Tu eşti partea singurătăţii mele mari…
Последние комментарии
10 часов 2 минут назад
12 часов 19 минут назад
1 день 3 часов назад
1 день 3 часов назад
1 день 8 часов назад
1 день 12 часов назад